Astazi am fost la Angajatori de Top
De dimineata am plecat catre Sala Palatului unde astazi si maine (8-9 Aprilie) se desfasoara cel mai mare targ de cariera, cum il recomanda organizatorii, cei de la Catalyst.
Intr-adevar, editia aceasta a fost in ceea ce priveste numele companiilor, oferta si prezenta, o editie de anvergura.
Nu am avut timpul si disponibilitatea sa merg la prezentari desi as fi facut-o cu mare drag, deci nu voi vorbi despre prezentari.
Au fost lucruri bune pe care le-am vazut si lucruri care s-ar putea imbunatatii. Desi organizatorii iti recomanda sa vi cu un numar suficient de CV-uri la tine (e drept exista si un xerox la etaj), e mai bine sa aplici on-line.
Aplicatiile se pot face pe site-urile personalizate ale companiilor participante destinate recrutarii sau pe site-ul hipo.ro (site-ul evenimentului). E mai bine spun, pentru ca asa te asigura cei prezenti la standurile companiilor ca CV-ul tau va fi livrat informatic in baza de date a pozitiei pentru care aplici.
Joburile nu sunt afisate la vedre, sunt pe foi, pliante, atunci cand exista aceste pliante si asta face foarte greoaie comunicarea. Fetele - in general fete sunt la standuri - sunt coplesite de afluxul mare de oameni, care stau la un fel de coada, inghesuiti, incercand sa prinda cate un pliant sau chiar isi doresc diverse promotionale (pix-uri, creioane, bomboane, brelocuri, carnetele, etc.).
Atunci cand in stand sunt recruteri sau persoane de resurse umane, se vede. Au o alta abordare, atitudine, sunt deschise, comunicative. Vorbesc cu usurinta despre responsabilitatile postului, despre ce altceva s-ar potrivi dupa o scurta analiza a background-ului persoanei cu care discuta. Notele cele mai mari le au fetele de la ING (si standul lor e diferit, prietenos si altul decat cele folosite la editiile anterioare, mie personal imi place portocaliul asa ca nu puteam decat sa iubesc zona ING de la Targ), Paula de la Intact (trustul de presa) care a abordat o atitudine pozitiva, recruterii de la Michelin, fetele de la Bergenbier, Unilever, Novensis, baiatul de la Scandia Sibiu. La Renault aveau probleme de logistica si standul mare era umplut de un singur recruiter. La Rompetrol un stand foarte frumos, dar cocotat, cu trei trepte, te impiedica sa-ti arunci privirea peste oferta lor. Marea dezamagire a fost Google. Nu i-am mai vazut la targuri de acest gen si am avut asteptari mari atunci cand i-am vazut pe afisul angajatorilor. Standul mic si simplu a fost acompaniat de o sosire tarzie a reprezentantilor. Din discutia cu fata creata care mesteca guma am realizat ca nu erau de fapt recruiterii prezenti.
Nota pozitiva a acestei editii este data de mix-ul domeniilor angajatorilor prezenti (IT&C, Media, banci, FMCG, tehnic), de oferta care anul acesta a fost mult mai adaptata pentru tineri absolventi - foarte multe stagii de internship lansate.
Cred ca oricine in calitate de vizitator poate pleca multumit.
De partea cealalta nu am putut observa ca la un astfel de eveniment vin tot felul de persoane si mai ales personaje. Bunici, rude care se intereseaza pentru nepoti. Intrebarea este daca nepotul nu poate veni la un targ, poate sa isi asume mai tarziu un job, si-l doreste, e matur profesional? Oameni cu probleme de relationare si adaptare sociala, care proclama ca nu sunt intelesi, nu li se acorda o sansa si fac terapie cu psihologul de la stand. Tineri care nu stiu ce vor. Persoane care au un CV intocmit sumar, nepotrivit, etc.
Exista un stand de consultanta a CV-urilor dar fata si baiatul aflati acolo sa faca consultatia aceasta, la ora 12.00 aratau deja obositi. E o munca grea sa faci o consultatie a CV-ului atunci cand cel care are acel CV nu stie ce isi doreste.
Concluzia ar fi ca se vede o evolutie semnificativa a calitatii targurilor de angajatori, o preocupara mai mare a fortei de munca - vom vedea la sfarsit masuratorile, se vede ca va fi un targ foarte popular.
Recunosc efortul si preocuparea organizatorilor in medierea raportului dintre cerere si oferta (internship-urile lansate si CV Clinic) si o stagnare la nivelul pregatirii CV-urilor, a atitudinii, in randul celor care vor sa fie angajati. Si poate in viitor la toate standurile vor fi oameni de resurse umane.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu